În cele patru secole şi un pic de la “naşterea” sa, personajul cel mai îndrăgit, dar şi cel mai hulit din istoria teatrului universal – Hamlet -, a cunoscut mii de puneri în scenă şi ecranizări, multe dintre ele sărite bine de pe fix: de la texan dement îmbrăcat în bluejeans, până la geniu IT rătăcit prin cyberspaţiu ori hipster newyorkez, când bărbat, când femeie, cu diverse înclinaţii sexuale, schimbând doar prefixul lor (hetero- homo- trans-), samurai nipon, prinţ african etc.
La toate astea m-am gândit şi încă la multe ciudăţenii, nepomenite mai sus, atunci când am decis să public 13 dintre telegramele trimise de Hamlet unui personaj misterios, nedezvăluit nici măcar în final, chiar dacă telegraful a fost inventat câteva secole mai târziu.
T1:
Regele a murit. Plec zbuciumat din Wittenberg la Kronborg, să-i plâng la căpătâi. Mut de stupefacţie: cântul de jelanie s-a prefăcut, năprasnic, în chiot de nuntire. Cine cu cine? mă întrebi. Îndurerata-mi mamă, Regina G. – mireasă, cu neconsolatu-mi unchi, uzurpatorul Rege C. – însurăţel. Ce trivial incest!
T2:
Şi, vai! Duhul Regelui H. – strigoiul osândit să rătăcească-n noapte, împlătoşat de luptă cap-a-pe, până când infamul homicid fi-va pe deplin răzbunat. Ceva e putred în Danemarca, cum bine spune M. – devotata-mi santinelă. Cum poate-un frate, zi-i diavol mai curând, să curme zilele cuiva prin sânge înrudit, să-i fure viaţa, tronul şi femeia juruită la altar?! Făgăduiesc, cinstite Duh, să te răzbun. Pe viaţa mea mă jur, cum zice Creatorul, că-ţi voi întoarce liniştea şi locul între sfinţi. Bunii mei tovarăşi, M. şi H., pe voi mă bizui. Juraţi!
T3:
Guzganul P. – şambelan pe viaţă la toţi regii, capabil l-am văzut să-şi iscodească propriul fiu, pe viteazul meu curtean L. – cumnăţelul, de pot să spun aşa. Al sufletului meu idol, radioasa O. – şi mult iubita mea domniţă, a pactizat cu ei. Mă simt trădat, a câta oară?! Pe R. şi G. – falşi camarazi, i-au pus să mă spioneze; mă cred lunatic, dar aşa mi-e la-ndemână să-l dovedesc pe fratricid.
T4:
Cred că ştiu acum chipul de a da la iveală adevărul. Nu poate da greş. Dumnezeu i-a adus la timpul potrivit. E a naibii de grea viaţa de măscărici, dar au întruna privilegiul de a-ntruchipa, plini de sevă, multe vieţi de Regi şi de Regine. Sau morţi. Pe scenă, trecutul se preface în prezent, iar viitorul se întoarce în trecut, ca-ntr-o oglindă strâmbă. Din cale-afară de straşnică idee! Tirada plină de patimă a trupei ambulante va fi ca un sfredel ce-i scormoneşte în găunoşenia sufletului. Sunt numai ochi şi doar urechi.
Aici puteţi citi toate cele 13 telegrame.
Parcă anume plănuit, venind în completarea celor scrise de mine la începutul acestei prezentări, ediţia on-line a revistei Dilema veche a ales “rescrierea” mea în completarea prezentării filmului Maxine Peake as Hamlet (2015, regia: Margaret Williams şi Sarah Frankcom), care a avut un mare succes la ediţia din acest an a Festivalului Filmului European:
Un film surprinzător, care merită văzut.
P.S. Mulţumesc, Călin Hera, pentru cuvintele frumoase şi (ca întotdeauna) încurajatoare!
